Inspire

O analiză de sânge ar putea prezice, cu 4 ani înainte, un AVC sau un infarct

Afecțiunile inimii reprezintă principala cauză de deces la nivel global. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile cardiovasculare (BCV) și accidentele vasculare cerebrale sunt principala cauză de deces în lume, depășind cu mult numărul victimelor cauzate de cancer, SIDA sau malaria. Vorbim de circa 20 de milioane de persoane anual, cifră care reprezintă peste o treime din mortalitatea înregistrată în lume. Statisticile mai arată că peste treisferturi din decesele cauzate de BCV apar în țările cu venituri mici și medii, iar viitorul pare sumbru din această perspectivă, Federația Mondială a Inimii prezicând că, până în 2030, vom ajunge la peste 23 de milioane de decese cauzate de afecțiunile inimii.

Poate o analiză de sânge să ajute la prezicerea unui atac de cord? Se pare că da. Oamenii de știință lucrează în prezent la realizarea unui test sanguin prin care să determine descoperirea persoanelor expuse riscului de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Cercetarea este în faza de studiu pentru a determina dacă testul de sânge respectiv este unul îndeajuns de exact pentru a fi, ulterior, lansat pe scară largă.

Testul de sânge dezvoltat de cercetătorii de la SomaLogic din Boulder, Colorado, măsoară proteinele din sânge care indică dacă cineva este expus, și în ce măsură, riscului de a suferi un infarct, accident vascular cerebral sau insuficiență cardiacă în următorii patru ani.

Metodele actuale pentru detectarea bolilor de inimă includ istoricul familial și diverse proceduri, precum electrocardiograme, teste de stres sau scanările CT și RMN.

„În prezent, majoritatea medicilor se bazează pe factorii tradiționali de risc pentru boli de inimă, cum ar fi tensiunea arterială, colesterolul crescut și diabetul, pentru a evalua riscul unei persoane de apariție a bolilor de inimă. Se pot utiliza și teste suplimentare pentru a diagnostica bolile de inimă la persoanele adecvate, dar, cu toate acestea, încă rămân multe necunoscute cu privire la identificarea persoanelor care pot dezvolta sau nu boli cardiovasculare”, a spus dr. Aeshita Dwivedi, cardiolog la Spitalul Lenox Hill din New York.

Testul inovativ a analizat până în prezent 5.000 de proteine ​​în probe de plasmă de sânge prelevate de la aproape 25.000 de persoane, și a identificat nu mai puțin de 27 de proteine ​​care pot fi folosite pentru a prezice șansele privind riscul apariției unor boli de inimă pentru o perioadă de până la patru ani. De asemenea, testul a măsurat riscul de apariție al unui eveniment cardiac pentru persoanele care au suferit anterior un atac de cord sau un accident vascular cerebral și care în prezent se află sub tratament medicamentos.

Cum ar putea fi folosit acest studiu pentru a îmbunătăți detectarea bolilor de inimă?

„Acest studiu își propune să identifice proteinele surogat din corpul nostru, care pot ajuta la îmbunătățirea identificării mecanismelor pentru bolile de inimă și la dezvoltarea opțiunilor de tratament”, a mai spus dr. Aeshita Dwivedi.

Conform cercetărilor inițiale, acest test de sânge poate fi de până la două ori mai precis decât alte metode de testare, ceea ce înseamnă că informațiile colectate prin această metodă ar putea duce la prezicerea și tratarea mult mai rapidă a atacurilor de cord mult mai rapid. În plus, metoda ar putea ajuta la accelerarea dezvoltării de noi medicamente cardiovasculare.

În prezent, testul de sânge destinat observării riscului de apariție al unui eveniment major negativ cardiac este utilizat în patru sisteme de sănătate de pe teritoriul Statelor Unite.

„Dacă astfel de date apar, de-a lungul timpului, acest lucru ne poate ajuta la înțelegerea bolilor cardiovasculare, precum și la dezvoltarea opțiunilor de tratament pentru a le trata”, a spus dr. Dwivedi.

Ce mai trebuie făcut?

Rezultatele cercetării sunt promițătoare și, deși testul de sânge este deja utilizat în Statele Unite, mai sunt pași de făcut pentru ca acesta să fie folosit peste tot în lume.

„Trebuie efectuate mai multe studii pe populații la scară largă pentru a valida aceste constatări. Autorii au studiat o populație cu risc ridicat în ce privește bolile cardiovasculare, cum e cea a Statelor Unite, dar pentru a fi și mai utile în viitor, aceste date trebuie validate și la nivelul  populațiilor ce prezintă risc scăzut sau mediu de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral”, a mai spus medicul american.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on twitter

Popular blog