Psihosomatica este un termen care, dacă-l traducem din limba greacă, adică ”sufletul corpului”, ne și spune cât este de important să-l cunoaștem, și să-l înțelegem. În genere, psihosomatica se referă, deci, la boala fizică provocată de anumite cauze psihologice. Raluca Anton, doctor în psihologie, psihoterapeut principal și terapeut cu formare internațională, ne ajută să intrăm în detaliile acestui domeniu, un specialist cu experiență de 15 ani în domeniu, fie că e vorba despre procesul de psihoterapie individuală sau de cuplu, de conciliere coaching sau de training. ”Dorința mea este să-i ajut pe cei care apelează la psihoterapie în a-și construi o poveste cu sens despre ei înșiși. Nu fac lucruri magice, dar în același timp spun că a avea o poveste coerentă și cu sens despre propria viață, este ceea ce se poate numi un lucru magic”, spune Raluca Anton
Demersul psihoterapeutic – o conexiune între toate punctele vieții pacientului
”Povestea de viață este construită în principal dintr-o componentă conștientă, memoria noastră autobiografică, ceea ce ne amintim din povestea noastră despre viață, și, pe de altă parte, și cea mai mare componentă a poveștii noastre despre viață este inconștientă și de care nu ne dăm seama atât de clar, așa cum ne dăm seama când vine de amintirile care le avem. Iar această poveste inconștientă, sau mai puțin conștientă, mai puțin prezentă în ceea ce noi putem povesti are, de fapt, un foarte puternic impact asupra stării noastre de bine.
Nu ne amintim conștient de foarte multe dintre lucruri, dar toate sunt stocate, apropo de psihosomatică și de sufletul corpului. Sunt stocate în corpul nostru. Sigur, dacă stăm să ne uităm istoric, ne dăm seama că aceste studii, despre care am putea spune că din punct de vedere științific sunt recente, și care ne arată această legătură puternică între minte și corp, dacă ne uităm în istoria noastră și în poveștile strămoșilor noștri, ne dăm seama că e atât de firesc să construim o astfel de legătură între minte și corp. Însă, odată cu știința și cu nevoia aceasta de a avea lucruri foarte concrete care pot fi măsurate, și odată cu medicina, partea psiho din modelul psiho-biomedical nu a mai existat. Și atunci, venim acum, abia după foarte mulți ani de medicină, să ne dăm seama că, de fapt, psihicul și mintea noastră, și povestea noastră de viață, are un impact atât de puternic asupra sănătății noastre și asupra stării stării noastre de bine, sau asupra stării noastre de rău. Sigur, din păcate, târziu ne-am dat seama de acest lucru, dar e bine că generațiile noi pot începe să vorbească despre asta mult mai conștient și mult mai asumat, odată cu studiile științifice.
În principal, și, din păcate în continuare mai vedem asta, cauzele bolilor fizice sunt considerate ca fiind… fizice, adică o mecanică a corpului care cauzează de fapt o suferință fiziologică, o suferință somatică. Ce spunem noi, în psihologie, este că e extrem de important să luăm în calcul și povestea de viață a persoanei care are suferința respectivă. Înainte, spuneam doar că mă doare capul și atât, nu mai mergeam înainte, și atunci intervenția, sau medicația, era una simptomatică: te doare capul, iei analgezicul, și atât. Noi, cu ce lucrăm în zona asta de psihosomatică este cu, de exemplu, recurența durerii de cap. Adică, încercăm să răspundem de ce, după ce nu mai iei analgezic, și poate treci printr-o nouă situație care poate să aibă un puternic factor activator, începe să te doară din nou capul. Și atunci, noi ne uităm de cele mai multe ori la aceste simptome somatice ca fiind un element important din povestea de viață a clienților noștri, pe lângă emoțiile pe care ei le simt, pe lângă comportamentele și deciziile pe care ei le iau, și, apoi, desigur, pe lângă mecanica mentală, pe lângă gândurile pe care aceștia le au. Și asta, pentru noi, psihoterapeuții, luăm în calcul această paletă de reacții pe care un client le are. Dar ce este foarte interesant de văzut, apropo de reacțiile corpului, și mie-mi plac extrem de mult niște cercetători care atât de frumos subliniază asta și care ne arată, de fapt, cât de puternice sunt mesajele pe care corpul nostru ni le transmite în anumite momente când vine vorba despre experiențele noastre trecute, și cum multe dintre suferințele noastre, și poveștile noastre de viață, și-au făcut loc, și și-au făcut casă în corpul nostru, ele nefiind neapărat niște boli fizice, cât niște cauze, deși cauzalitatea unor boli somatice nu este încă foarte bine studiată științific.
Gabor Mate are această carte ”Când corpul spune nu”, în care realizează o astfel de corelație, nu cauzalități, între diverse boli somatice, diverse tipuri de cancer de exemplu, sau dureri lombare, și povești de viață. Și a găsit astfel de corelații între suferințe somatice și povești de viață.
Această latură emoțională a noastră nu ne ajută doar la a conștientiza, ci, mai nou, la a trata boala. Simplul fapt că deja înțelegem această legătură vine cu o ameliorare, asta e foarte interesant de observat. Noi, de exemplu, vedem în demersul psihoterapeutic această conexiune între toate punctele vieții clientului, încât își dă seama că sunt atât de multe legături pe care nu le-a făcut cu povestea sa de viață, cu reacțiile pe care le simte în corp în anumite momente, cu blocajele pe care le are. Simplul fapt că noi conectăm aceste puncte este, deja, terapeutic, deja poate să vină cu o ameliorare. Iar de acolo, sigur, putem să lucrăm cu intervenția psihoterapeutică pentru a vedea cum putem schimba diverse mecanici pe care clientul le repetă
Receptivitate și știința de a explica
Pe de o parte, cred că pacienții sunt receptivi la această metodă dacă le este foarte bine explicată, și atunci, odată cu a le conceptualiza povestea, cu a le explica de ce este important să facem și asta, marea majoritate a clienților vin în povestea noastră și înțeleg despre ce e vorba. Însă, cred că foarte puțină lume este receptivă, de fapt, dacă ne-am uita la nivel global la legătura asta. Până și eu, până nu demult, n-am fost receptivă și am fost sceptică. Și știți de ce? În momentul în care vorbim despre suferință, noi avem nevoie de certitudini, am nevoie să știu de unde vine, să știu exact care este problema. Și medicina, prin analizele pe care le oferă, ne dă aceste certitudini. Văd că am niște parametrii biologici care sunt modificați, deci asta îmi arată că am o suferință, și știu că pentru asta am nevoie să iau niște medicamente. Și atunci, e foarte clar pentru minte ceea ce se întâmplă acolo. Când vorbim despre ceea ce găsim noi în demersul terapeutic, chestiunile astea măsurabile, cu toate că avem și noi știința noastră, sunt foarte greu de arătat clientului, că doar n-o să stau să-i măsor nivelul de serotonină, de exemplu. Noi lucrăm cu niște concepte abstracte, niște concepte pe care noi trebuie să le ”vindem” clienților, eu nu pot să-i arăt niște analize clientului, și, atunci, oamenii sunt destul de puțin receptivi la o astfel de poveste, pentru că eu nu pot să le ofer o certitudine și o predictibilitate. Mai mult decât atât, eu, sigur noi avem studii, dar nu pot să-i spun unui client de câte luni de tratament va avea nevoie pentru a-și vindeca o suferință pe care o poartă cu el o viață întreagă. În medicină e un pic mai simplu.
Tulburările emoționale pot duce la agravarea unei boli
Avem astfel de legături în ceea ce privește bolile cardiovasculare. Aici, studiile sunt foarte multe și, cu o voce foarte puternică, ne spun că există o legătură puternică între această componentă emoțională, stresul îndeosebi, și bolile cardiovasculare. Acolo este cel mai bine validat științific domeniu. Acolo sunt niște modificări ale parametrilor care vin odată cu stresul, cu o hiperactivare somatică. Dacă stăm să ne uităm, de exemplu, la frică, acolo se întâmplă niște modificări la nivelul corpului. Frica, ce conține însă? Un nod în gât, un gol în stomac, crește ritmul cardiac, am palmele umede, în fapt niște modificări somatice care se întâmplă acolo, și noi le spunem atacuri de panică. S-a observat că persoanele care trăiesc situații de stress, au un risc mult mai crescut de a dezvolta boli cardiovasculare. Aici este cea mai puternică legătură.
Acum, dacă mergem și într-o zonă ezoterică, așa cum îi spun eu, una cumva mai puțin validată de știință, putem găsi tot felul de conexiuni între povești de viață și alte tipuri de tulburări, inclusiv în zona de boli oncologice. Gabor Mate vine și face și niște categorii cumva, femeile care au cancer la sân s-ar putea ca în povestea lor de viață cel mai probabil să fi trăit într-o dinamică relațională abuzivă. Deci, există diverse tipuri de asocieri care se fac. Încă nu sunt testate întru totul, dar practica noastră, și ce vedem noi în cabinet, ne spune de fiecare dată că nu mai putem ignora semnalele pe care corpul nostru ni le transmite, sau i le transmite pacienților noștri, în toată zona aceasta de recuperare. Și, cel mai important lucru aici este ca noi să-i putem ajuta pe pacienții noștri să conștientizeze că acele reacții pe care le simt în corp sunt niște semnale cum că ceva nu se întâmplă așa cum ar avea ei nevoie să se întâmple. Că ceva din mediu i-a creat un disconfort, și că poate e un moment bun să nu ia un analgezic, dacă-l doare capul, ci doar să stea puțin, să fie atent să vadă ce s-a întâmplat înainte, cu câteva zile înainte, ce trăiri emoționale a avut, astfel încât să vedem cum putem conecta această zonă a minții, a emoțiilor, cu reacțiile somatice, reacțiile fiziologice.
Activarea somatică în contexte pozitive
Există multe conexiuni pe care mintea poate să le facă într-un astfel de context. De exemplu, atunci când ne îndrăgostim, ceea ce se întâmplă la nivel somatic seamănă, într-adevăr, cu ceea ce ni se întâmplă în momentul în care trecem prin situații negative, adică avem activare, ne crește ritmul cardiac, simțim că avem respirația scurtă, avem acel tremur, acea încântare de a ne întâlni cu cineva. De fapt, îndrăgostirea este un mix de dopamine, de endorfine și oxitocină, produse în exces. Se mai întâmplă asta în momentul în care ne cunoaștem copilul, când avem acea privire ochi în ochi cu nou-născutul nostru. Și, într-adevăr, ceea ce se întâmplă în acea perioadă în corpul nostru este, să spunem așa, atipic, adică nu se întâmplă în viața de zi cu zi. Din păcate, sau din fericire, cred, creierul și-a dat seama de-a lungul evoluției că nu supraviețuiește dacă trăiește încontinuu într-o astfel de excitabilitate pozitivă, și ce se întâmplă atunci? Se reduc acele doze de la nivelul creierului, nu mai avem o așa mare cantitate de endorfine, de dopamină și oxitocină, și atunci îndrăgostirea aceasta se transformă într-un sentiment de atașament, și apoi, poate, se trece în zona de iubire, sau relația se poate încheia în momentul respectiv. În această situație, ce este de fapt interesant, este că, apropo de psihosomatică, creierul face chestia asta într-un mod natural. Ne-am îndepărtat atât de mult de firesc, de ceea ce corpul nostru știe să facă. Corpul nostru are o înțelepciune extraordinară de a-și regla acești parametri fiziologici, dar nu-i acordăm atenția necesară. Așa face și natura, își reglează cumva toți acești parametri. La fel poate face și sistemul nostru nervos și corpul nostru, doar că avem atâta stimulare din jur, atât de multe planuri, atât de multe dorințe, atâtea lucruri ne imaginăm că le putem face și vrem să facem, încât ne îndepărtăm de ceva ce este la noi tot timpul, de sănătatea emoțională. E la noi tot timpul, doar că nu-i mai acordăm aceeași grijă precum, poate, strămoșii noștri, care gestionau mai bine acest fapt. Aici e, de fapt, acea magie: să te întorci la tine însuți! Până la urmă, e un favor pe care ni-l facem nouă.
Dacă psihicul e bun, și recuperarea e mai ușoară
Pe lângă stres și o anume povară pe care o porți inconștient în tine, cele mai intense și frecvente cauze care pot duce la tulburări emoționale sunt experiențele traumatice prin care trecem de-a lungul timpului, și aici vorbim despre abuzuri, vorbim despre cel fizic, cel emoțional, despre viol, despre consumul de alcool, și în acest caz apare abandonul emoțional. Vorbim, din păcate, despre una dintre cele mai mari suferințe create unui copil: incertitudinea viitorului, nesiguranța, impredictibilitatea, care veneau toate cu consumul de alcool al familiei de acum câteva zeci de ani. O altă cauză poate fi suferința foarte puternică a unuia dintre părinți, decesul unuia dintre ei. Toate aceste emoții atât de intense sunt stocate în corpul acelui copil, pentru că n-a fost nimeni acolo să-l ajute cu suferința lui.
În ”Trauma” se spune că nu evenimentul în sine este traumatic, ci ceea ce se întâmplă după evenimentul traumatic. Sau nu evenimentul în sine este traumatic, ci că trecem singuri prin acel eveniment. De cele mai multe ori, în copilărie, n-a vorbit nimeni cu noi despre asta, și numai dacă ne gândim că am trecut printr-o experiență intensă din punct de vedere emoțional, dar n-am scos-o din noi, n-am vorbit despre asta. Înseamnă că e stocată în noi, ea se plimbă în interiorul nostru. Eu, de multe ori folosesc această metaforă, a unei încăperi din mintea noastră, care e la capătul unui hol lung, și în care locuiește cineva, și cineva-ul acela poartă toată suferința noastră.
Și, oare, dacă ar fi să vorbească acel cineva, acea entitate, oare câte ne-ar spune? Câte povești oare ne-ar spune despre viața lui? Și asta e, de fapt, suferința, și de foarte multe ori, în momentul în care nu avem oportunitatea de a vorbi despre aceste lucruri, de a ne spune povestea, toată această suferință se transpune în ceva somatic, într-o reacție a corpului nostru. Unii avem migrene, alții avem dureri de stomac, alții avem tremur, alții facem atacuri de panică, fiecare avem o expresie a acestor povești. Este important să introducem și acest aspect psihomedical, fără a omite absolut deloc importanța și rolul medicinei, mai ales în această zonă de recuperare a bolnavului. Sunt și multe studii în această zonă în momentul în care vorbim despre cât de puternic este impactul emoțiilor asupra recuperării. O spunem, și așa laic, în popor: ”e o femeie puternică, ea trece peste situațiile astea”, sau ” e veselă și jovială tot timpul, și a trecut cu ușurință prin boală”. Avem, deci, doar și din limbajul acesta din popor, mesajul acesta care ne spune că dacă psihicul e bun, atunci și recuperarea e mai ușoară. Cred că fiecare dintre noi alergăm după starea asta de bine și de fericire, trebuie doar să facem să și putem să ajungem acolo.
E important să vezi de ce a apărut migrena, dincolo de cauza medicală
N-aș dori să discut despre cauzalitate, nu m-aș gândi acum că știu exact că o boală anume vine dintr-o problemă emoțională sau dintr-o experiență de viață, dar mi-ar plăcea să spun că o boală somatică poate avea ȘI o cauză emoțională, și invitația mea pentru care sunt interesați de acest domeniu este, de fapt, să vadă o matrice, un sistem. Și atunci când ne uităm și la psihic, e ca și când ne-am uita la întregul sistem. Și unui ceas, pentru a funcționa bine, îi este necesar ca toate rotițele să-i funcționeze bine. Și zona asta psiho, din modelul bio-psiho medical, este una dintre rotițe, și dacă nu ne uităm la ea riscăm să pierdem din vedere multe dintre lucrurile care ar putea să ducă la îmbunătățirea stării de sănătate.
Vorbim, desigur, despre un proces pe termen lung, și, din păcate, asta e cel mai dificil în ceea ce facem noi. În cazul medicației, mai ales dacă este simptomatologie, rezultatul este imediat. Ai luat un analgezic, durerea de cap dispare. N-ai cum în domeniul nostru să te gândești că faci un click și ai rezolvat problema. La noi e important să vezi de ce a apărut acea migrenă, dincolo de cauza medicală, și asta e cel mai greu în domeniul nostru, faptul că efectul nu este imediat. De aceea spunem că rata de drop-out, a pacienților care pleacă din demersul terapeutic, este una mare. Este nevoie de răbdare, este nevoie de perseverență pentru a vindeca o suferință care e acolo, de fapt, de atât de mulți ani.”
