Sănătatea publică, sau starea sănătății publice în România, este, sau ar trebui să fie, un domeniu care să ne privească pe toți, indiferent dacă e vorba de autorități, cadre medicale, pacienți sau cetățeni de rând. Și asta, pentru că sănătatea publică ar trebui să protejeze sănătatea individului, dar și pe cea a comunităților. Spunem că ar trebui, pentru că rapoartele care vin dinspre Bruxelles referitoare la starea sănătății în România, nu câ sunt îngrijorătoare, sunt dramatice chiar pe alocuri.
Doctorul Alexandru Coman, medic specialist epidemiolog, coordonator al Serviciului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale din cadrul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, a făcut, la MedEx, cel mai mare eveniment din România despre sănătate și stil de viață, desfășurat la BT Arena din Cluj-Napoca în perioada 19-25 septembrie 2022, o analiză succintă a raportului Comisiei Europene privitor la starea sănătății în România, iar concluziile au darul de a ne pune pe gânduri.
” Mie-mi place să spun că, pentru un medic, pacientul este un pacient, și atât. Vindecăm pacienți unul câte unul. Pentru un epidemiolog, pentru un specialist în sănătate publică, pacientul reprezintă o populație, este un grup. Noi ar trebui să vedem lucrurile prin perspectiva grupului, a mediilor, sigur și a extremelor, dar mai degrabă ar trebui să vedem cum să salvăm vieți milioane de-o dată, nu unul câte unul. Nu spun că asta ar fi un lucru rău, dar mai există o latură a medicinei, cea socială, comunitară, în care specialiștii, nu neapărat medici, salvează milioane de oameni câte o dată.
Domeniile sănătății publice: prevenirea bolilor, prelungirea vieții, promovarea stării fizice și mentale, sanitația, igiena persoanlă, controlul bolilor infecțioase și organizarea serviciilor de sănătate. În toate aceste domenii este foarte-foarte mult de lucru. Poate, controlul bolilor infecțioase a fost principalul subiect în ultimii doi ani, dar, cum spuneam, epidemiologia și sănătatea publică nu se reduc doar la acest aspect.
Centrul European de Control al Pandemiilor a menționat zece realizări importante în domeniul sănătății publice în epoca modernă: vaccinarea, eradicarea și controlul bolilor infecțioase, siguranța transportului de persoane, sănătatea mediului, controlul bolilor transmisibile, tratamentul cancerelor, prevenirea și tratarea bolilor cardio-vasculare, alimentația sigură și sănătoasă, progres în sănătatea mamei și copilului, sănătatea orală și a dependențelor, și mă refer aici la diverse substanțe, adicții, comportamente care ne pun sănătatea în pericol.
Cum stăm în România cu sănătatea publică?
Un raport al Comisiei Europene pentru anul 2021 ne arată că, în perioada 2000-2010, România a câștigat 2,5 ani în speranța de viață, adică acest indicator a crescut cu aceeași viteză ca în restul Uniunii Europene. Apoi, în perioada 2010-2019, am crescut chiar mai bine decât media din UE, ceea ce este foarbe bine și asta înseamnă că lucrurile s-au îmbunătățit. În pandemie, în doar doi ani, în schimb, am scăzut cu 1,4 ani, adică ne-am întors cu 10 ani înapoi. Am pierdut, deci, o mare parte din progresele făcute înainte de izbucnirea pandemiei. În 2010, speranța de viață în România era de 73,7 ani, am crescut la 75,6, și apoi am scăzut din nou la 74,2, iar din acest punct de vedere suntem la coada UE, și avem doar Bulgaria sub noi.
Bolile cardio-vasculare sunt principala cauză de mortalitate
Bolile cardio-vasculare sunt principala cauză de mortalitate în România, iar cancerul pulmonar este principala cauză de mortalitate în ce privește cancerele.
Cauzele principale de deces, în România în 2021, sunt bolile ischemice de inimă, accidentele cerebrale vasculare, după cum și decesul cauzat de Covid a avut o pondere destul de importantă.
În ce privește decesele raportate la Covid, și asta nu doar în România, a existat și o supra-raportare a deceselor. Impactul pandemiei îl vedem foarte bine în excesul de mortalitate, adică în decesele raportate în plus. Diagnosticele sunt greu de numărat de numărat, au murit mulți oameni probabil nediagnosticați de Covid, sau nediagnosticați de cancer, din cauză că oamenii n-au avut acces la spitale. Și asta e, de fapt, tot un impact al pandemiei, adică scăderea accesului la serviciile de sănătate pentru unii dintre noi, fapt evidențiat la nivel european, nu doar la nivelul țării noastre. În schimb, la nivel european se observă creșteri ale accesării serviciilor de telemedicină, și în România este un trend de creștere, însă nu unul la fel de mare.
Cancerele în România, după cum spuneam, o mare parte din ele, cancerul pulmonar, cancerul de prostată, cancerul colorectal la bărbați, toate acestea se pot destul de ușor preveni prin programe de sănătate publică. La femei, cancerul de sân, cel de col uterin, și astea se pot preveni destul de ușor prin eforturi de sănătate publică.
”Românul bea, fumează și se îngrașă”
Factorii de risc explică jumătate din totalul deceselor din România. Rata obezității și fumatul sunt în creștere la adolescenți în ultimii douăzeci de ani și asta este, de fapt, îngrijorător, pentru că dacă în unele situații, de exemplu la obezitate la adulți, România stă bine în context european, la adolescenți situația se schimbă dramatic. Și asta înseamnă că dacă acum suntem în regulă, peste 10-15 ani n-o să fim deloc ok dacă nu facem ceva în privința asta. Alcoolismul, fumatul sunt, iar, capitole la care nu stăm bine deloc față de media europeană. Deci bem, fumăm și ne îngrășăm.
Factorii de risc de deces în România, aproape 40-50 la sută, sunt, deci factori care țin de dietă și de fumat, și o mică parte de poluarea aerului, dar și aici avem o medie mai mare decât în Uniunea Europeană.
În ce privește eficiența sistemului de sănătate, mortatilatea tratabilă este două ori mai mare în România decât în Europa. Asta înseamnă mortalitatea prin cancer de col uterin, care e tratabil și prevenibil, mortalitatea prin cancer pulmonar sau mamar, la fel sunt capitole la care stăm prost în comparație cu alte state europene în ce privește eficiența tratării acestor boli. După părerea mea, stăm prost la acest capitol pentru că nu avem programe de screening foarte bine puse la punct. Cred că suntem în faza în care ar trebui să fim mai preocupați de a găsi soluții în această privință, decât să căutăm inovații în sistemul de sănătate. Nu obții rezultate căutând vinovați, ci, mai degrabă ai rezultate căutând soluții. Ne trebuie specialiști în domeniu pentru a găsi acele soluții, și care să nu fie doar medici. Susțin cu tărie acest punct de vedere, avem nevoie de buni comunicatori. Dacă poți convinge pe cineva că ești specialist în comunicare sau în marketing. Ei bine, dacă poți convinge pe cineva să cumpere țigări, poți să-l convingi să să se spele pe dinți, cu aceleași instrumente, cu aceleași tehnici de persuasiune.
”Nu toți microbii ne fac rău. Să-i tratăm cu respect și prietenie”
Nu doar microbii înseamnă, deci, sănătate publică sau epidemiologie, și s-a demonstrat că majoritatea bolilor care cauzează decese sunt netransmisibile Dar, revenind la microbi și interacțiunea noastră cu ei, mesajul pe care doresc însă să-l transmit este unul foarte simplu: sunt mulți microbi în jurul nostru, nu putem steriliza mediul în care trăim și am dispărea și noi de pe glob încercând asta. Sunt mai mulți microbi decât vă puteți imagina și marea lor majoritate sunt benefici, sau, măcar, indiferenți față de noi. Foarte puțini dintre ei sunt microbi, așa numiții microbi patogeni, care ne îmbolnăvesc, și care ne pot omorî.
Sunt lucruri pe care noi le facem, ca și specie, și în încercarea noatră de a ne îmbunătăți stilul de viață, stricăm relația cu microbii, respectiv îi selectează, într-o presiune constantă, pe cei rezistenți la antibiotice, și pe cei care ne pot face rău. Și asta se întâmplă mai ales în agricultură și zootehnie, dar și în spitale. Aici avem foarte mult de lucru.
La începutul carierei mele de medic epidemiolog am lucrat, împreună cu medici veterinari, în ferme de porci, în ferme de pui, într-un domeniu, într-un concept, pe care-l înțeleg și-l sprijin și acum, și care se numește ”One Health”, și care ne face, cumva, să ne gândim că sănătatea este de fapt o interferență între medicina umană, cea veterinară, și sănătatea, sau ingineria mediului. Noi nu putem să ne extragem complet din tot acest ecosistem, pentru că dacă o facem, și hrănim în continuare porci cu antibiotice, de exemplu, o să ne trezim cu microbi în spital sau în societate, microbi care la un moment dat n-o să ne mai permită să funcționăm într-o societate. Adaptarea microbilor la relația asta între noi și ei înseamnă, de fapt, dispariția noastră ca specie umană. Nu este vorba neapărat o sperietoare ceea ce spun, dar trebuie să fim foarte atenți în cum gestionăm această relație cu microbii, mă refer inclusiv la folosirea antibioticelor, pe care, din nefericire, nu o înțelegem și nu o monitorizăm și nici nnu o controlăm cum ar trebui în România.
În final, doresc să mai fac referire la un fragment dintr un raport al European Center for Deseas Prevention and Control și în care se arată că ”dacă nivelurile actuale de rezistență antimicrobiană persistă sau chiar cresc, este probabil ca infecțiile asociate asistenței medicale netratabile în spitale, să crească și să devină o realitate. Acest lucru va avea un impact grav asupra capacității spitalelor de a oferi servicii medicale critice, cum ar fi tratamentul cancerului, proceduri chirurgicale majore și terapie intensivă”. Cu alte cuvinte, dacă am scăpa de sub control, sau dacă am strica relația noastră cu microbii tratându-i mereu cu agresivitate, poate duce la efecte dramatice pentru sistemul de sănătate, ducând la creșterea gradului de mortalitate în exemplele enumerate în raport, pentru n-o să mai avem cu ce să tratăm.
Haideți să ne tratăm ”vecinii” microbi cu respect și cu prietenie, să-i protejăm, să nu îi infuriem mereu cu antibiotice dacă am făcut o banală viroză respiratorie, sau dacă ne curge un pic nasul.”
